Democraţia este o utopie inventată de Om. A spune că în România democraţia este adormită sau moartă este, de altfel, tot o utopie. Ar însemna că la un moment dat a fost trează sau vie, iar acum a încetat a mai fi astfel. Cronologic și retroactiv privind istoria vom realiza că niciodată România nu a fost o ţară democrată în totalitate. No, e uşor a spune că nimic nu există 100%. Tocmai de aceea mi-e şi mie uşor să spun că democraţia e o utopie.

Respect enorm şi chapeau celor care de 10 zile protestează în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Bravo lor că au dat voce frustrărilor acumulate pe perioada ultimilor ani sau poate chiar şi de dinainte. Sunt convinsă că în acest fel au scos în văzul lumii dorinţa de a-şi exprima atât nevoile proprii, cât şi pe cele ale părinţilor, bunicilor sau prietenilor. Bravo! Însă (!) nu mă pot abţine din a crede că tot ce se întâmplă din acest punct de vedere este o mânuire a iţelor politice, cu subţiri adjuvante sociale, ale căror implicaţii denaturează imaginea de ansamblu. Aici îmi asum paranoia şi mania persecuţiei. Sunt un om al teoriilor conspiraţioniste, care crede că în univers lucrurile se întâmplă cu un motiv şi nu din simple coincidenţe. Din unghiul multora, asta oficial mă cataloghează drept nebună, însă aş vrea şi îi rog, în viziunea lor idealist-democrată, să îmi acorde dreptul de a crede ce îmi dictează conştiinţa, cu atât mai mult cu cât fac parte din categoria “laşilor comozi din fotoliu”, aşadar inofensivilor.

Prea multe trimiteri la momentul ’89 încât să nu fac şi eu. Trimitere aiurea la altceva: mi se pare fascinant că planul pe 10 ani al lui Ceauşescu de a plăti datoriile externe a fost încheiat cu o asasinare la fix 10 ani de la momentul deciziei în cauză. Subliniez: asasinare. Cei mai creştini dintre revoluţionari poate ar trebui să îşi ridice semne de întrebare aici. Desigur, procesul de care fostul nostru dictator a beneficiat este cel puţin de pus sub semnul întrebării, asta presupunând că a fost deja unanim acceptat că nu a fost constituţional.

Nu vreau să fiu prost înţeleasă. Comunismul, ca şi democraţia, din punctul meu de vedere este un concept utopic, aşadar uşor de aplicat eronat. Fapt ce s-a şi demonstrat pe parcursul a câteva zeci de ani. Cenzura, violențele securiste, raţia inumană de pâine şamd, sunt cele mai odioase consecinţe ale utopiei marxist-leniniste. Revin însă la mintea mea paranoică ce pune totul în balanţă conspiraționistă: moartea lui Ceauşescu la finalul decadei austere – care da, accept, se dorea a fi prelungită – nu ridică nimănui semne de întrebare? A fost ea dictată de revolta românilor sau de interese europene? România nu este un stat care îşi poate decide singur soarta, să fim serioşi. Noi am răspuns în faţa unor puteri imperiale încă din vremuri străbune. Nici preabunul-și-fericitul meu domn Ştefan nu a fost un simplu luptător justiţiar al patriei şi poporului său. Interesele zonei au fost mult peste interesele statului. Şi nimic nu diferă nici în secolul XXI.

Ajungând în zilele noastre, anul electoral nu îl aduce nimeni în discuţie? De ce Piaţa Universității - Piaţa Unirii şi nu Universitate – Victoriei? De ce nu Palatul Parlamentului (aka Casa Poporului) - Cotroceni? de ce se readuce Piaţa Universităţii într-un context care în mod cel puţin sinistru este botezat de unele canale media “revoluţie”? De ce a fost ’89 revoluţie? pentru că a fost detronat un regim? regimul TREBUIA dat jos! Hence, lovitura de stat. A, pentru că au fost implicate mase de oameni o numim revoluţie? Să fie acesta amănuntul (unul din cele câteva) care pune în ecuaţii diferite abdicarea regelui din ’47 şi asasinarea lui Ceauşescu din ’89?

De ce ar cere cineva, precum am auzit că s-ar fi pretins, aceeaşi soartă pentru Băsescu ca cea a lui Ceauşescu? Nu avem deja 2 morţi pe conştiinţă? Domnul marinar este un dictator care pune ştreangul în jurul democraţiei la care visăm, ok. Fi-sa de la Bruxelles poartă tricou cu “free Iulia” (Timoşenko) în Parlamentul European şi îşi aclamă “succesurile” la TV. Come oooon! Nimeni nu e nebun în România de azi să îl mai vrea pe Băsescu. Dar credeţi însă că este întâmplător ca la puţin timp de la iscarea “spontană” din Piaţa Universităţii USL-ul a pornit marşul de la Arcul de Triumf? De ce oare opoziţia cade atât de uşor în panta protestatarilor, ca şi când ar face parte din aceeaşi tabără? Oare să însemne asta că ei vor votaţi de aceiaşi nemulţumiţi? pentru că nemulţumiţii suntem toţi, polticieni ori ba, şi că da, dăm jos guvernul, dăm jos Băsescu, dăm jos, dă-i dracu’?

Sunt 99% convinsă că protestele ultimelor zile au fost dictate de o culoare politică. Credeam iniţial că e portocalie. De ceva zile însă îmi apare roș-galbenă (sau poate mai mult roşie, fapt ce mă face partizană cu mama lor de liberali, care au dat “mână cu mână” cu trandafiraşii iliescieni). Aaa, au căpătat o formă socială şi românii au găsit acum motiv să iasă în stradă. Bravo românilor care au găsit aşa impulsul necesar. Şi eu aş protesta la Lujerului, că aici locuiesc eu şi mă latră câinii vagabonzi noaptea, iar homeleșii îmi duhnesc alcoolul în ochi. Le am şi eu pe ale mele. Mă roade că oamenii mor de cancer fără să primească concentraţia necesară şi obligatorie de citostatice pe care cu bani grei o pot obţine în alte ţări. Mă rod bătrânii care au muncit pământul şi nu au cotizat mare brânză la stat, drept dovadă nu primesc mare zer la pensie. Sunt multe, multe, multe bătături din acestea punctuale pentru care aş lupta şi m-aş lăsa împuşcată dacă altfel nu se poate manifesta. Refuz însă a lua parte de la ceva ce este, din punctul MEU de vedere, o manipulare politică a socialului. Mi-am lucrat licenţa în facultate pe manipulare mediatică şi prin marketing. Refuz să cred că am uitat ce am citit şi documentat.

Deci da, aleg să stau în fotoliu şi să văd că revoluţionarii pun statusuri pe facebook din Piaţa Universităţii. Oamenii de advertising şi PR ai Elenei Udrea au scos maxim de potrivită lozinca “nu poţi înlocui un guvern Boc cu unul Ponta”. Oameni deştepţi! Fix aşa este! Eu nu vreau USL-ul la putere în locul PDL-ului. Nu îl vreau nici pe Crin în locul lui Băsescu. Eu nu îi vreau pe niciunii! Mai grav: în condiţiile de faţă mi-e greu să ştiu ce vreau. Nu am ce alege. Nu am nici măcar “opincile lu’ Sf. Ilie” la care să recurg. Mi-e imposibil să cer monarhia când nu ştiu ce înseamnă traiul într-o ţară monarhică. Şi, foarte trist, doar o minune divină ar putea schimba faţa ţării… a Europei, a lumii. Cine trage actualele iţe Ribbentrop-Molotov-iene e o minte psihopată, clar!

Pentru tot ce se întâmplă, mi-e ruşine. Mi-e ruşine că încă suntem crezuţi naivi, că nu ştiu ce este democraţia decât din lecţiile de istorie din liceu, că, deși am capul pe umeri, primul gând când aud de proteste în an electoral mă face să cred că e ceva necurat la mijloc. Şi, cel mai mult, mi-e ruşine că nu ştiu cum să protestez în numele credințelor mele, în aşa fel încât să nu mă asociez (singură!) cu interesele altcuiva.