a hole in my pocket

2 comentarii

Începând de azi, chiar dacă e retroactiv, sunt trecută în redacția fostului meu metropotam :)

În totalmente altă ordine de idei, acum câteva zile scriam:

Pentru mine a fost cel mai ciudat om pe care încă nu îl cunoscusem. Şi îmi venea să mă dau cu capul de pereţi din cauza asta. Dar el nu ştie toate astea despre el şi mă tem de momentul în care va realiza pe cont propriu, pentru că atunci va exploda în milioane de particule de lumină… şi va salva omenirea de la nu ştiu ce eră glaciară. Iar câinii vor continua să rămână câini precum îi ştim. Pentru că e omul care merită aşteptat. Dacă vor fi să îmi iasă cuvintele cum ar trebui… dacă aş putea numai să îi compun o simfonie cu toate gândurile care nu lasă urme pe hârtie… poate că ar conta. Poate ar fi cel mai important lucru pe care l-aş face vreodată. Şi aş fi fericită. Şi aş putea muri fără regret că nu am realizat tot ce aş fi putut. Pentru că e o bucată de lume fără de care, oricât m-ar enerva, nimic nu ar mai funcționa.

…poate că ar fi vremea ca nimic să nu mai funcționeze. Nu?

Believe Tour, ’99

Scrie un comentariu

Da da daaaa! De vreo 3 săptămâni e pe youtube. E concertul cel mai important pentru mine… ăla care a dictat aproape tot! Îmi aduc aminte când îl difuza HBO că stateam ca o maniacă să caut frecvenţa bună (nu aveam abonament, nici decodor, ioc… vremuri demult apuse). Aşezam casetofonul din bucătărie pe măsuţa de lângă televizor ca să înregistrez pe casetă audio (!) concertul. Cred că ajunsesem într-un punct în care aveam înregistrarea aceea în vreo 10 exemplare. Ei, între timp s-a inventat youtube-ul şi au apărut torrenţii, DVD-uri etc şi nu mai este o aşa mare bătaie de cap, dar atunci… era o aventură totală! Tata, care nu e fan, deloc aş putea adăuga, a recunoscut atunci că ăsta este într-adevăr un foarte mare show. Şi este! A fost pentru prima dată când o auzeam pe Cher vorbind. Uram că nu eram şi eu acolo, îi invidiam pe toţi cei care erau în primul rând şi purtau tricouri cu ea. Era  o noutate totală, o nebunie. Ştiu că nu mă înţelegeţi… dar indulge me :)