31

Viața mea a devenit ca un joc de mahjong. Sunt filme la care te uiți și ajungi să crezi că doar femeile bătrâne joacă mahjong. Sau canastă – depinde de continent sau regizor. Își pun mănuși de dantelă pe mâinile super îngrijite, cu unghii lustruite recent la salon, se parfumează cu Chanel 5, se strâng duminică dimineața în grupuri de câte patru acasă la una dintre ele și joacă până la orele prânzului, când beau ceai. Sau ce mai fac femeile în astfel de filme.

Nu știu ce fel de mahjong joacă ele, însă cel pe care îl joc eu – seara, dupa ce ajung acasă de la birou și îmi arunc tenișii sau pantofii din picioare – este contra cronometru, găzduit de Facebook și deloc burghez.

Trebuie să potrivești piese, două câte două, pentru a termina un puzzle care inițial pare imposibil. Piesele au desene sau cifre frumos caligrafiate – atât de frumos că abia reușești să le identifici. Și te grăbești, alergi prin joc, cauți modalități de a găsi ceea ce e greu de căutat de la bun început. Faci în așa fel încât să te încadrezi în timpul pe care îl ai la dispoziție. Te enervezi când nu reușești. Aproape că renunți, dar mai mare este frustrarea când alții o fac mai bine sau mai repede ca tine. Așa că o iei de la capăt – în limita numărului de vieți pe care ți le acordă platforma. Zi după zi.

Viața la 31 se apropie uneori de mahjong.

Iar acum, făcând un zoom out din metaforă, la 31 înveți să nu te mai plângi, să faci mișto de faptul că avansezi în vârstă, să devii foarte bun în ceea ce faci, să îți crești pasiunea exponențial de la o zi la alta. Pentru că timpul care îți rămâne din joc, se diminuează de la un nivel/an la altul. Și trebuie să devii tot mai bun, pentru a putea fi cel mai bun la sfârșit.

În 31 de ani am făcut multe lucruri pe care nu am gândit că le voi face. Sunt multe pe care am vrut să le fac și pe care încă nu le-am început. Dar de la un an la altul devin mai înțeleaptă și învăț să le fac mai bine. Și mai repede. Să îmi pun ordine în priorități, să îmi selectez oamenii din jur, proiectele în care mă angrenez, lucrurile sau evenimentele pe care le las să îmi meargă la suflet. Acum ceva timp mi-ar fi fost greu să îmi dau seama, dar toate acestea sunt un privilegiu.

31 vine cu independența pe care o visez de la 8-9 ani. Vine cu mai multă integritate, responsabilitate, curaj și înțelepciunea de a ști să delimitezi ambițiile prostești de cele cu adevărat importante. La 31, gusturile, criteriile, sentimentele devin mai rafinate – partea pragmatică ajunge să o echilibreze pe cea emoțională. Dragostea, pasiunea, infatuarea – toate ajung să pulseze nu doar intercostal, ci și între tâmple.

Toată viața pe care ai trăit-o și crezi că te definește ca adult, devine, de fapt, un punct de start pentru o călătorie nouă, care se anunță de un milion de ori mai frumoasă și mai interesantă decât te-ai așteptat. Și ard de nerăbdare să văd cum se continuă și ce pot să fac pentru a fi cea mai bună la acest joc.

It is on!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: