Jurnal de bucureștean. Capitolul I

Știi cum e să primești sfaturi când nu le ceri? pentru că pe drumul pe care tu abia acum pornești, ei toți se întorc obosiți și toți au vorbe de duh pe care ai fi cretin să nu le asculți?

Cred că am dat și eu în viață sfaturi fără să mi le ceară nimeni. Dar oare le-am îndesat cu forța? Adică… ești bou dacă nu faci cum am făcut eu sau știu eu că se face?

Ieri scrisesem altceva despre cum e să îți cumperi cuib (cirip cirip!), despre emoțiile alea pe care trei luni le toci ca pe pătrunjel, cum sufletul îți devine o pastă insipidă de sentimente contradictorii, iar mintea e asaltată ca niciodată de paranoia și obsesii. Scrisesem cum este să ajungi la capăt de drum, să semnezi contractul, să te treacă portarul pe lista de proprietari, despre ce balcon dat naibii am, ce de cărți mișto o să citesc stând lățită în fotoliu la lumina unui lampadar, ce de texte îmi vor ieși stând la biroul meu antic din lemn de trandafir…

Dar nu mai conează ce am scris ieri, pentru că totul pălește la umbra sfaturilor – despre bateria de la bucătărie și colacul de la budă. Și poate nu ar trebui să iei toate ușile acum. Dar nu arunca lingurile și cuțitele că sunt încă bune. Nu e suficient să dai cu var. Dar ești sigură că vrei să zugrăvești? Nu te arunca la cheltuieli. Nu arunca mobila veche. Pilota aia din debara… e bună, poți să o folosești. Nu băga încă frigiderul în priză. Pune mai întâi uși, apoi zugrăvește. Zugrăvește mai întâi, apoi pune uși.

Firește, toate sfaturile sunt binevenite, toate sunt bine intenționate. Pe toate le asculți… până îți vine să te dai cu capul de pereți, iar până la urmă tot ca tine faci. Pentru că e casa ta. Alegerea ta. Numele tău pe facturi – sau, mă rog, va fi… după ce ajung să mă declar la administrație și pe la furnizorii de utilități. Și nu o să mă mai trezească din somn proprietarul pentru chirie pentru că a ajuns cu 20 de minute mai devreme decât îi spuseseși tu să vină.

Azi am plătit ultima chirie. I-am zis să vină la 09.30, căci sunt în concediu și încerc să dorm mai mult. M-a sunat la 9.11. Pentru că de ce nu?…

Și, desigur, cumpărăturile în Dedeman și în Ikea te reduc la zacusca de acasă, dar ce palpitant e să măsori tocul ușilor, iar în coș să pui glet, șapte plinte și o lustră. Să îți faci planuri și să te amuze febra musculară de la căratul sacilor de gunoi. Să îți găsești o firmă care să te scape de un televizor vechi și o poliță inutilă.

Abia am început aventura. Acum două săptămâni când am semnat contractul am crezut că se încheie. Boy, was I wrong… E un sentiment al dracului de mișto să îți iei singur deciziile. Bineînțeles că sunt într-o stare de euforie și teamă în același timp, dar sunt mândră de asta. Și am tot dreptul să fiu. Pentru că e un pas pe care l-am reușit singură. Sunt oficial independentă așa cum visam de la 9 ani să fiu. Sunt pe cel mai bun drum și sunt nițel fericită :)

Anunțuri

Un gând despre „Jurnal de bucureștean. Capitolul I

  1. Geanina August 17, 2016 la 02:50 Reply

    Felicitari! Sa-ti aduca multa liniste si momente
    frumoase!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: