Arhivele lunare: Decembrie 2016

pomelnic, harem, dorințe & co. pentru 2017!

Anul acesta mi-am luat la revedere de la iubirea care m-a format ca adult. De fapt, o pierdusem oricum, în urmă cu aproape patru ani, însă îmi rămăsese cumva, sub formă de dor, celibat și incapacitate de a mă mai îndrăgosti. Dar anul acesta a venit cu niște schimbări pe care nu le-am prevăzut, pe care nici nu am îndrăznit să mi le doresc. Undeva foarte foarte adânc în subconștient, probabil, nu am crezut că merit mai mult. Ceea ce acum văd că a fost o prostie – să crezi că sentimentele ți-au ofilit pe de-a-ntregul, definitiv și iremediabil, este… Jane-Austen-like. Iar eu sunt departe de a fi o eroină a literaturii britanice din secolul XVIII.

A fost un la revedere altruist, așa cum credeam că se poate doar în versuri și în muzică. Cumva prevăzusem că se va întâmpla asta și consider că a venit momentul să mă adun și să empatizez cu iubirea despre care acum nu mai vorbesc.

Nu am știut niciodată să scriu despre el. Tot ce am reușit a fost să povestesc despre mine – cine sunt eu și de ce eu. Din toate fetele din lume, de ce eu? Mi-a fost greu să văd orice a văzut el în mine. Și acum îmi este. Poate de aceea nici nu a funcționat. Poate pentru că nu am fost niciodată acea persoană care ar fi putut fi frumoasă oricum.

Uneori aveam impresia că mă vede lipsită de defecte. Știu că era doar impresia mea. Mă făcea să mă simt iubită, chiar dacă iubirea era doar în capul meu, așa cum îi plăcea lui să spună – poate să și creadă. Undeva în mine, de-a lungul timpului, a înflorit (și mulți ani mai târziu s-a ofilit) convingerea că și el m-a iubit. Sufletismele pe care le-am împărtășit m-au făcut de multe ori să cred că vom fi veșnici. Așa se face că atunci când totul s-a terminat, am simțit că am pierdut nemurirea. Aș putea zice că l-am urât, dar ar fi o minciună. Nu l-am urât; decât în măsura în care poți urî pe cineva din prea multă iubire.

„Scrisori către Aoife” sunt cuvintele pe care nu ni le-am spus – eu lui și (cel mai mult) el mie. Locul unde vreau să cred că, din când în când, încă ne mai vedem. Scrisorile sunt – și au fost de la bun început – cămașa mea de forță. Cutia mea cu demoni, închiși bine în spatele unui suflet de beton, de neauzit. Robert Plant a existat. În Scrisori, încă există.

Scrisorile vor fi coerența pe care mi-am construit-o în ultimii zece ani, maturizarea scrisului și a gândirii, dovada mea pentru mine că „12 ani în septembrie” nu a fost un one-hit-wonder.

Așadar, în noul an, timpul și sufletul meu vor merge către acest proiect foarte personal, care va marca nu doar dorința ce a mocnit latent în mine încă de la 15 ani de a scrie o carte sau finalul unei procrastinări ce datează de aproape jumătate din viața mea. „Scrisori către Aoife” va fi al treilea cel mai important lucru pe care îl voi fi făcut în 32 de ani, după cumpărarea casei și jobul de care sunt extrem de mândră. Este Sfântul meu Duh, după care urmează Amin și de la capăt.

Așadar, chit că textul de față nu a început în stilul tradiționalului meu pomelnic, în 2017 îmi voi canaliza energia spre:

  1. Serviciu. Munca la Oxygen a fost metamorfoza de care aveam nevoie pentru a-mi câștiga aripile și să zbor cât mai sus. Am învățat enorm de multe lucruri în ultimii trei ani. Am acumulat o experiență ce îmi lipsea pentru a deveni adultul ce mi-am dorit să fiu din copilărie. Oxygen mi-a stimulat și hrănit dorința de cunoaștere peste poate, mi-a mijlocit îmbogățirea bagajului de cunoștințe și informații. Este locul și echipa pentru care simt cea mai mare recunoștință. Și alături de care vreau să îmi continui zborul și să îl ajut la rândul meu să zboare.oxygen
  2. „Scrisori către Aoife”. În cazul în care lamentația de mai sus nu este suficientă, anul acesta vreau să îmi ancorez timpul din afara biroului pentru a termina de „Scrisori către Aoife”.Scrisori catre Aoife - fragment
  3. Cuibul Tara. Probabil cel mai pragmatic obiectiv în 2017 va fi să renovez. Toți apropiații mei știu că mi-am dorit să realizez acest lucru încă de acum patru luni, de când am cumpărat casa, dar că din motive matematic-bancare și financiare nu am mai putut. Este cu TBD, însă rămâne cu siguranță pe lista de lucruri pe care mi le doresc și pentru care voi lupta în 2017.tara
  4. A iubi. Încă de anul trecut iubirea a fost trecută în pomelnicul meu de planuri și dorințe. Pe la mijlocul anului, aproximativ de ziua mea, am conștientizat că, odată cu vârsta, iubirea capătă dimensiuni și atribute complexe. Ajungi să o simți nu doar între coaste, ci și cerebral, nu doar pentru cei din jur, ci și față de tine. Iubirea este Aminul care împlinește și binecuvântează tot ce este și va continua să fie important pentru mine, atât în 2017, cât și în anii care vor urma.

Pentru mine, 2016 a fost un an al maturizării; un an în care am reușit să conștientizez și să îmi aliniez mai bine prioritățile la felul meu de a fi. Sper și îmi doresc ca 2017 să fie un an al iubirii, împlinirii și înțelepciunii.

Să fie totul bine. Din toate punctele de vedere. La mulți ani!

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: